FP7 - seventh framework programme


Evenimente rss

Programul specific Cooperare

Buget: 32 miliarde de € (2007-2013)

În cadrul programului „Cooperare”, se va acorda sprijin în domeniul cercetării ştiinţifice proiectelor internaţionale de cooperare pentru Uniunea Europeană şi dincolo de graniţele sale.

În cadrul a zece arii tematice, corespunzătoare principalelor domenii ale cunoaşterii, programul va promova progresul ştiinţei şi tehnologiei. Cercetarea va fi susţinută şi consolidată pentru a face faţă cerinţelor europene din domeniile sociale, economice, de mediu, de sănătate publică şi industriale europene, ca şi pentru a deservi interesele publice şi pentru a susţine ţările în curs de dezvoltare.

Programul „Cooperare” susţine acţiunile de cercetare în următoarele domenii:

  • Sănătate
  • Alimentaţie, agricultură şi biotehnologie
  • Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiei
  • Nanoştiinţe, nanotehnologii, materiale şi noi tehnologii de producţie
  • Energie
  • Mediu (inclusiv schimbările climatice)
  • Transport (inclusiv aeronautică)
  • Ştiinţe socio-economice şi umaniste
  • Spaţiu
  • Securitate