FP7 - seventh framework programme


Moldovan Business Week 2010

(20.04.2010)

Guvernul Republicii Moldova în parteneriat cu Forul Economic Vienez, în perioada 22-25 iunie 2010, organizează săptamîna investiţională “Moldovan Business Week 2010” cu genericul “Criza mondială – provocări şi noi oportunităţi pentru economia Moldovei”, care va cupla cea de-a 6-a ediţie a Forului Investiţional Internaţional şi lucrările sesiunii de la Chişinău a Forului Economic Vienez.

Evenimentul are drept obiective intensificarea fluxurilor investiţionale în Republica Moldova, facilitarea dialogului intre investitori şi companiile locale, indentificarea şi promovarea proiectelor investiţionale de perspectivă, precum şi focusarea atenţiei investitorilor asupra unor sectoare concrete ale economiei naţionale.
În cadrul manifestării vor participa reprezentanţi ai autorităţilor centrale ale administraţiei publice a Republicii Moldova, băncilor internaţionale, regionale şi locale, fondurilor investiţionale, organismelor financiare internaţionale, agenţiilor străine de promovare a investiţiilor în exterior, Ambasadelor străine acreditate în Republica Moldova; companiile locale şi deţinătorii de proiecte investiţionale, experţi internaţionali, donatori străini, investitori străini şi locali, mass-media străină şi locală.

Pentru detalii vizitaţi: www.miepo.md